☕ #112

Neața, spor la cafeluță ☕️

Ia-ți cana aproape, relaxează-te și savurează ediția de azi la cafeluță…
O să îți ia aprox. 7 min și 55 sec.

💭 DE MĂCINAT

Un leu poate prinde un șoarece.
Dar energia consumată pentru a-l vâna e mai mare decât energia pe care o primește mâncându-l.
Un leu care ar trăi din șoareci ar muri, încet, de foame…

Leul are nevoie de antilope.
Sunt mai greu de prins, cer răbdare și efort, dar odată prinse, hrănesc leul pe termen lung.

Diferența e esențială.

În fiecare zi, și noi avem aceeași alegere:

Poți alerga după șoareci…lucruri mici, urgente, zgomotoase, care îți consumă atenția.
Sau poți vâna antilopa…lucrurile mari, importante, care cer gândire și concentrare, dar chiar schimbă ceva.

Problema e că șoarecii te țin ocupat(ă).
Te miști mult. Și cum agitația e confundată cu progresul, e ușor să crezi că înaintezi

Dar ocupat nu înseamnă eficient.
Mișcarea nu înseamnă progres.

Întrebarea importantă nu e cât faci, ci ce urmărești.

Alergi după lucruri mici care nu hrănesc nimic pe termen lung?
Sau îți pui energia în puține lucruri mari, care chiar contează?

Leul care aleargă după șoareci flămânzește.
Leul care vânează antilope prosperă.

👉 Tu ce vânezi azi?

Idee preluată de aici

⚡ LA PLIC

👶 Rata natalității în China a scăzut în 2025 la un minim istoric de 5,63 nașteri la 1.000 de locuitori, cu doar 7,9 milioane de copii născuți, în ciuda eliminării politicilor restrictive și a stimulentelor financiare oferite de stat.

💼 Rolurile s-au inversat…tot mai mulți oameni folosesc LinkedIn pentru întâlniri și aplicații de dating precum Tinder sau Bumble pentru să-și găsi joburi

🤖 Doar 29% dintre americani spun că au folosit aplicații AI în ultimul an, sub media globală de 48% înregistrată în 21 de țări.

💾 Cererea uriașă de inteligență artificială a dus la o criză de memorie pentru calculatoare, ceea ce a făcut ca prețurile componentelor să crească, a adus câștiguri record pentru Sandisk (creștere de 559% anul trecut) și ar putea face PC-urile personale mult mai scumpe în anii următori.

⚛️ Compania de stat Nuclearelectrica a semnat un acord preliminar cu o firmă controlată de Frank Timiș pentru procesarea în România a pământurilor rare din Groenlanda, într-un parteneriat controversat bazat pe structuri offshore, speculații bursiere și fără angajamente financiare clare din partea companiei private. (AICI toată investigația)

🎬 Zootopia 2 a devenit cel mai profitabil film animat din istorie, cu încasări globale de 1,70 miliarde de dolari, depășind Inside Out 2 care a strâns 1,69 miliarde de dolari.

💎În Sri Lanka a fost prezentat un safir violet numit „Star of Pure Land”, de 3.563 de carate și evaluat la cel puțin 300 de milioane de dolari, considerat cel mai mare safir natural din lume.

⚛️ Japonia a repornit săptămâna trecută reactoarele la centrala nucleară Kashiwazaki-Kariwa, cea mai mare din lume, pentru prima dată de la oprirea tuturor reactoarelor după dezastrul de la Fukushima din 2011. Unul din reactoare a fost oprit câteva ore mai târziu din cauza unei defecțiuni la sistemul de control.

⚛️ Cercetătorii anunță un progres major în „alchimia cuantică”, o tehnologie care poate schimba comportamentul unui material doar prin expunerea la lumină.

🍟 O plajă din UK, în East Sussex, a fost acoperită cu cartofi prăjiți congelați și ceapă după ce mai multe containere au căzut de pe un vapor în timpul unei furtuni

🐄 Veronika, o vacă din Austria, a fost observată folosind bețe pentru a se scărpina, un comportament rar care sugerează că și vacile pot folosi unelte și sunt mai inteligente decât se credea până acum, mai ales când interacționează frecvent cu oamenii.

🪨 Cea mai veche pictură rupestră din lume a fost descoperită în Indonezia. Are cel puțin 67.800 de ani, potrivit unui nou studiu.

🧬🌌 Un nou studiu arată că peptidele, componente fundamentale ale proteinelor, se pot forma natural în spațiul cosmic în condiții extreme, crescând semnificativ șansele existenței vieții extraterestre.

📌 Apple ar dezvolta un dispozitiv AI de mărimea unui AirTag, cu camere și microfoane integrate, care va fi lansat în 2027

🎧 Iar OpenAI pregătește pentru 2026 un prim device posibil sub forma unor căști AI, concepute să funcționeze ca un asistent personal „mai liniștit decât un iPhone”, capabile să ruleze AI local pe un cip avansat.

🐶 Teckelul a devenit cea mai populară rasă de câini din UK (și probabil curând la nivel global), detronând bulldogul francez, liderul ultimului deceniu.

🏎️ Un Ferrari Enzo Giallo Modena s-a vândut cu 17,9 milioane de dolari, aproape triplu față de recordul anterior stabilit pentru acest model.

🏎️ Iar Lamborghini a livrat un număr record de 10.747 de mașini în 2025, susținut de modelele hibride și de cererea puternică din toate regiunile lumii.

📱 TikTok a trecut oficial sub control american printr-o tranzacție de 14 miliarde de dolari, în care investitori din SUA preiau operațiunile și datele utilizatorilor, în timp ce ByteDance păstrează algoritmul și îl licențiază.

📱 În plus, tot TikTok a lansat în SUA și Brazilia o aplicație cu „microdrame”, un fel de telenovele cu episoade de câte 60 de secunde

🧲 O teorie conspiraționistă virală susține că Pământul își va pierde gravitația timp de 7 secunde pe 12 august 2026. NASA spune că nu e adevărat.

🌐 Boom-ul AI a dus la peste 1 milion de site-uri „.ai”, generând pentru mica insulă Anguilla venituri estimate de peste 70 de milioane de dolari într-un singur an, doar din vânzarea și reînnoirea domeniilor web.

💡 INSPIRAȚIE

Zhang Yiming s-a născut în 1983 în provincia Fujian, China. Părinți funcționari publici. Copilărie tipică pentru China anilor '90: multă școală, puțin timp liber, accent pe rezultate.

La universitate, Zhang a studiat microelectronică, apoi a trecut pe software engineering. Nu visa să devină antreprenor. Era fascinat de sisteme - cum funcționează lucrurile în spate, nu cum arată la suprafață.

După facultate, Zhang a lucrat. Mult. A trecut pe la Microsoft China. A plecat repede - prea rigid. A ajuns la un startup imobiliar unde construia algoritmi care recomandau apartamente. Acolo i-a venit prima revelație:

Oamenii nu vor "cele mai bune" opțiuni. Vor opțiunea care li se potrivește lor, chiar dacă nu e cea mai populară.

A început să creadă obsesiv într-o idee: viitorul internetului nu va fi organizat de editori sau jurnaliști, ci de algoritmi care învață din comportamentul fiecărui om.

În 2012, la 29 de ani, a observat ceva ce alții nu vedeau: toată lumea se muta pe telefoane, dar aplicațiile erau gândite pentru desktop.

Așa că Zhang a fondat ByteDance. Nu avea un produs clar. Avea un principiu: conținutul trebuie să ajungă la tine pentru că e relevant pentru tine, nu pentru că e “făcut să placă tuturor”

Primul succes: Toutiao. O aplicație de știri fără redacție. Fără editor-șef. Fără homepage clasic.

Doar un feed generat de algoritm care învăța ce citești, cât timp stai, ce ignori. În China, a explodat. În doi ani, 13 milioane de utilizatori zilnici.

Dar Zhang nu era interesat de știri. Era interesat de atenție. Ce o captează. Ce o pierde. Ce o păstrează.

Când ByteDance a cumpărat Musical.ly - o aplicație mică unde copiii se filmau dansând și fredonând pe muzică - Zhang nu a văzut o jucărie. A văzut un experiment perfect pentru algoritm.

Așa s-a născut TikTok.

Diferența față de tot ce exista până atunci era simplă, dar radicală: TikTok nu te întreabă ce vrei să urmărești. Se uită la ce faci și decide în locul tău.

Nu trebuie să ai prieteni. Nu trebuie să urmărești pe nimeni. Nu trebuie să cauți nimic.

Deschizi aplicația și primești conținut. Dacă te uiți două secunde în plus, algoritmul notează. Dacă dai treci instant mai departe, elimină. În câteva minute, aplicația devine personalizată pentru tine. În câteva zile, aplicația "te cunoaște".

Asta a fost cheia.

Zhang nu a promovat TikTok ca pe o rețea socială. Intern, spunea că TikTok e o companie de inteligență artificială, nu de social media. Conținutul era doar combustibilul.

Când TikTok a început să crească în afara Chinei, mulți au crezut că e un trend trecător. O aplicație pentru adolescenți.

Apoi a început să mănânce timp. Mult timp…

Iar într-o industrie în care timpul e moneda de schimb…toți competitorii au început să facă același lucru

Instagram a copiat. YouTube a copiat. Facebook a copiat. Toți au copiat feed-ul infinit bazat pe recomandare. Dar TikTok rămânea mereu cu un pas înainte, pentru că fusese construit de la început pentru asta.

Zhang rămânea aproape invizibil. Nu dădea interviuri. Nu apărea pe scenă. Nu avea discursuri motivaționale. Spunea des că fondatorii nu trebuie să fie "vedete", ci arhitecți.

În 2021, la 38 de ani, a făcut ceva neașteptat: a renunțat la funcția de CEO. Spunea că ByteDance ajunsese într-un punct unde avea nevoie de manageri mai buni decât el. A rămas acționar majoritar.

ByteDance valorează sute de miliarde de dolari. TikTok e una dintre cele mai folosite aplicații din lume. Zhang are o avere de peste 40 de miliarde - al doilea cel mai bogat om din China.

Dar poate cel mai interesant lucru la povestea lui nu e succesul. Ci abordarea.

Zhang nu a încercat să creeze "cea mai cool aplicație". A încercat să construiască cel mai bun motor de recomandare. Restul a venit de la sine.

TikTok nu a câștigat pentru că oamenii au vrut să creeze conținut. A câștigat pentru că oamenii au vrut să se uite.

Iar algoritmul a fost suficient de bun încât să nu-i lase să plece.

☕ ULTIMA GURIȚĂ

🎥 De văzut: WikiFlix - un site de streaming gratuit, cu filme vechi, aflate în domeniul public

📺️🎵 De ascultat: Dacă te apucă nostalgia, cineva a făcut o replică online a MTV, cu peste 50k de melodii și zeci de canale tematice

🏃 Amuzant:

😸 De văzut: O pisică care “se dă cu sania” pe scări

Instagram Post

🖥️Interesant: Puterea de calcul se dublează la fiecare ~18 luni, conform Legii lui Moore. Un calculator obișnuit din anii 2000 avea deja mai multă capacitate de procesare decât întreaga planetă în anii ’70…azi, și cel mai ieftin și simplu smartphone depășește cu mult orice calculator din anii 2000…rămâne să vedem ce mai urmează

🐧 De jucat: Un joc cu pinguini

🤎 Comunitatea la cafeluță 

Cafeluța de azi e de la Mihai☕️

Trimite și tu o poză cu cafeluța ta de dimineață și va ajunge în ediția viitoare

NOTĂ

Dacă ție îți place la cafeluță, probabil mai știi pe cineva căruia i-ar plăcea…
așa că trimite mai departe ediția asta. Mersi 🙏 

Iar dacă îți place atât de mult și vrei să susții următoarele ediții, poți face și tu cinste cu o cafeluță AICI  👈️ 

😌 SFATUL ZILEI

👋 Pe săptămâna viitoare!

Dacă ai ajuns până aici, am o mică rugăminte…

Răspunde la acest email cu un emoji care să descrie cum te simți în acest început de săptămână

Din partea mea: 👽️ 

Reply

or to participate.