- la cafeluță ☕
- Posts
- ☕ #14
☕ #14
![](https://media.beehiiv.com/cdn-cgi/image/fit=scale-down,format=auto,onerror=redirect,quality=80/uploads/asset/file/a3ca3623-3bf2-4794-8969-e7d9c0d003eb/la_cafelu%C8%9B%C4%83__5_.png)
Neața și spor la cafeluță!
⏰☕ Ia-ți cana aproape…poți savura ediția de azi în aprox. 5min și 5sec!
P.S. Ți-a trimis cineva e-mailul ăsta? Abonează-te acum gratuit!
💭 DE MĂCINAT
“Norocul îi ajută pe cei îndrăzneți”
- Vergiliu
⚡ LA PLIC
🤧 Dacă suferi de alergii, s-ar putea să am o veste bună. Niște cercetători au găsit un nou tip de celule care "țin minte" alergiile. Descoperirea asta ar putea duce la noi tratamente pentru cele mai frecvente alergii.
🍋💰 Săptămânile trecute, o casă de licitații voia să scoată la vânzare un dulap de secol XIX. Înainte de vânzare, personalul a verificat mobilierul și au găsit în fundul unui sertar o lămâie uscată, veche de 285 de ani. În urma licitației, lămâia s-a vândut cu 1400 de lire, iar dulapul, perfect funcțional, cu doar 32.
🥚 Oamenii de știință au găsit un ou de găină intact, trecut cu 1.700 de ani de data de expirare =))
🍹Snoop Dogg și Dr. Dre au lansat un cocktail la doză, numit "Gin & Juice" - la 30 de ani de la lansarea piesei cu același nume.
💸 Săptămâna trecută, magazinul online Temu a cheltuit aproximativ $42 de milioane pe reclamele difuzate în timpul Super Bowl.
🚭 Efectele pe termen lung ale fumatului asupra sistemului imunitar persistă până la 15 ani după ce te lași.
🍿👀 Trailerul filmului "Deadpool & Wolverine" a făcut 365 de milioane de vizualizări în primele 24 de ore de la publicare, devenind astfel cel mai vizualizat trailer din istorie.
📈 Speranța de viață pentru persoanele cu sindrom Down a crescut de la 25 de ani în 1983 la 60 de ani în prezent.
📉 Japonia și Anglia - două din top 6 cele mai mari economii ale lumii au intrat săptămâna trecută în recesiune. (Recesiune - două trimestre consecutive cu produs intern brut în scădere)
💨S-a descoperit cauza respirației urât-mirositoare - un compus chimic format din interacțiunea a două bacterii orale comune.
👟 Trump și-a făcut adidași…și îi vinde cu 400 de dolari perechea
![](https://media.beehiiv.com/cdn-cgi/image/fit=scale-down,format=auto,onerror=redirect,quality=80/uploads/asset/file/9fcd9bf0-7022-4cd0-a5d0-a41253d72d7b/image.png?t=1708276204)
💡 INSPIRAȚIE
Cum au creat doi frați din Belarus o aplicație care ajută 250 de milioane de femei din întreaga lume…
Flo este una dintre cele mai cunoscute aplicații de sănătatea și o parte importantă din viața multor femei. În caz că nu ai auzit niciodată de ea, la bază este un calendar prin care poți contoriza cuclul menstrual, dar are multe alte funcționalități.
Azi vorbim despre povestea din spatele acestei aplicații.
Pe lângă că este foarte interesantă e șo o demonstrație că nu trebuie să vii dintr-una din țările dezvoltate ale lumii ca să faci ceva cu un impact real asupra a milioane de oameni.
![](https://media.beehiiv.com/cdn-cgi/image/fit=scale-down,format=auto,onerror=redirect,quality=80/uploads/asset/file/3f825789-7440-49e5-9e6c-81bac91bdd6a/canva-removebg-preview.png?t=1708253892)
În adolescență, Yuri și Dmitry Gurski (frați gemeni) căutau soluții pentru a ajuta cu banii în casă. Crescuți doar de mama lor, care era bibliotecară, veniturile familiei erau scăzute și își doreau să cotizeze și ei. Așa au început să învețe programare.
La vremea aia, (pe la începutul anilor 2000) resurselor erau limitate, mai ales în Belarus, dar s-au gândit că informațiile pe care ei le acumulau în ore de muncă le-ar putea fi de folos și altora. Așa au început să scrie și să publice ghiduri și cărți despre programare, în paralel cu studiile academice.
Câțiva ani mai târziu, editura care le publica cărțile le-a oferit oportunitatea de a se angaja - lui Dmitry i s-a oferit chiar o poziție de conducere în divizia care se ocupa de cărțile despre IT și programare.
Au lucrat acolo câțiva ani, până în 2008-2009, când au hotărât că vor să înceapă ceva al lor.
Atunci au lansat simultan două afaceri. Prima a fost o editură, care există și astăzi, prin care au publicat până acum peste 1500 de cărți educaționale, majoritatea în domeniul IT. Iar cealaltă afacere se ocupa de dezvoltarea de aplicații mobile în domeniul sănătății și al fitness-ului.
În acea perioadă, iPhone-ul abia apăruse, iar Apple Store-ul era la începuturi.
Cu experiența pe care o acumulaseră în aproape 10 ani de programare, cei doi au văzut o oportunitate adevărată în acest spațiu.
Așa a apărut aplicația Flo Health, după alte două încercări eșuate…
"Success is the sum of your attempts" - spune Dmitry într-un interviu.
Până la lansarea Flo, au acumulat experiențe și cunoștințe care le-au permis să creeze o aplicație cu adevărat utilă pentru consumatori și, în același timp, foarte profitabilă.
Succesul aplicației Flo a venit natural. Ea se adresa unei piețe foarte mari, care avea niște nevoi care nu erau satisfăcute de nimeni altcineva. Competiția era redusă și, în al treilea rând, au avut “noroc” - zice Dmitry.
Totuși, sunt de părere că norocul nu vine de la sine. Cum zice si Vergiliu în citatul din prima parte a newsletterului “Soarta îi ajută pe cei îndrăzneți”. Ca să ai noroc, trebuie să acționezi - să te pui într-o poziție în care poți fi “norocos".
Dacă nu s-ar fi apucat să învețe programare în adolescență, chiar dacă 15 ani mai târziu ar fi avut "norocul" să aibă ideea unei astfel de aplicații, nu ar fi știut ce să facă cu ea. Dacă nu ar fi avut dorința de a-i învăța și pe alții, prin cărțile lor, poate nici nu ar fi ajuns la această idee de a ajuta un public nesatisfăcut. Totul se rezumă la acțiune - iar apoi, norocul vine de la sine.
![](https://media.beehiiv.com/cdn-cgi/image/fit=scale-down,format=auto,onerror=redirect,quality=80/uploads/asset/file/69f4f539-9aec-4c43-9578-16a54dfa1f0d/image.png?t=1708254318)
Acum, la aproape 10 ani de la lansarea aplicației Flo Health (2015), valoarea sa se apropie de un miliard de dolari. Este cea mai valoroasă aplicație de sănătate din lume și e lider în piața sănătății femeilor.
Pentru a încheia, iată ecuația unui start-up de succes, conform lui Dmitry Gurski:
Piața potrivită + momentul potrivit + oamenii potriviți = succes.
Sursa: AICI
🧠 ÎNTREBĂRI…
🔋 Trivia: Cine a inventat prima baterie?
✉️ Trivia: Cum îl chema pe mesagerul zeilor Romani?
🦁 Trivia: Răgetul cărui animal se aude în intro-ul filmelor MGM?
👇 Găsești răspunsurile la final 👇
☕ ULTIMA GURIȚĂ
📻🎶 Azi în istorie: Thomas Edison a înregistrat brevetul pentru fonograf - primului aparat utilizat pentru înregistrarea și redarea sunetelor.
🌮📜 Ciudat: Că veni vorba de brevete, Taco Bell a înregistrat în 2007 unul pentru un al lor Crunchwrap Supreme. Dacă te gândeai să-ți deschizi un restaurant cu specific mexican, să ții cont de asta =))
![](https://media.beehiiv.com/cdn-cgi/image/fit=scale-down,format=auto,onerror=redirect,quality=80/uploads/asset/file/aedb36e5-0ea5-40c5-971d-6b93c1e8641d/image.png?t=1708284871)
🏃 Inspirație: Cum și-a atins Casey Neistat un vis pe care l-a tot ratat timp de 17 ani. (video)
🏝️De vânzare: În caz că într-o bună zi vei vrea să-ți iei, uite prețurile câtorva insule private
Dar, chiar dacă ai o insulă privată, nu înseamnă că poți face ce vrei tu….Larry Ellison (co-fondator Oracle), care deține 98% dintr-o insulă din Hawaii, a luat amendă pentru că a condus fără carnet. (video)
💡🎥 De descoperit: Povestea familiei care face semnele luminoase din filmele de la Hollywood! (video)
🌌 De văzut: Aurora Boreală din spațiu
Aurora seen from space.
— Wonder of Science (@wonderofscience)
12:33 PM • Feb 15, 2024
🦵 De aflat: Dacă e ok să-ți trosnești oasele și alte 8 mituri despre articulații
📰 De citit: Povestea timbrelor cu rugăciuni comestibile, din care trebuia să mănânci câte una pe zi.
👀 De jucat: Câte logo-uri ale brandurilor cunoscute poți găsi în poza asta?
👋 Pe săptămâna viitoare!
Dacă vrei, ajută-mă cu un feedback în 5 secunde.
Copiază numărul de steluțe care crezi că se potrivește și lasă-l ca reply la acest e-mail.
⭐⭐⭐⭐⭐
⭐⭐⭐⭐
⭐⭐⭐
⭐⭐
⭐
P.S. Știi pe cineva caruia i-ar plăcea la cafeluță? Trimite-i linkul ăsta!
Reply