☕ #42

Neața și spor la cafeluță,☕️ 

Ia-ți cana aproape, relaxează-te și savurează ediția de azi. O să îți ia aprox. 6min și 12sec.

💭 DE MĂCINAT

Cum să ai mai mult noroc…


Unlucky people tend to be creatures of routine.

They tend to take the same route to and from work, interact with the same social circles, and talk to the same types of people at parties.

In contrast, lucky people tend to introduce lots of variety into their lives.

Relatedly, as Ada Yeo writes, “collect as many lottery tickets as you can.”

— Rob Henderson

(Traducere - Persoanele fără noroc tind să fie ființe ale rutinei. Urmează același drum către și de la muncă, interacționează cu aceleași cercuri sociale și vorbesc cu aceleași tipuri de persoane la petreceri. În contrast, persoanele norocoase tind să introducă multă varietate în viața lor. În legătură cu acest lucru, Ada Yeo scria „strânge cât mai multe bilete de loterie.”)

 LA PLIC

🎶Instagram a adaugat muzică în profiluri (cum era pe Hi5 pentru cine își mai amintește).

💼 Australia a introdus o lege care permite angajaților să nu răspundă la mesajele de la serviciu în afara orelor de muncă fără a fi pedepsiți. Totuși, excepțiile există dacă refuzul este considerat „nerezonabil” - (nu există încă o definiție legală a ce înseamnă nerezonabil")

🎭️ Într-un teatru din New York poți asculta în căști o traducere generată în timp real de AI, a pieselor jucate pe scenă. Poți alege din peste 50 de limbi străine.

🧸 🤑 Cea mai scumpă jucărie de colecție s-a vândut săptămâna trecută la o licitație cu 1.3 milioane de dolar. Era un prototip al unei jucării Star Wars - Boba Fett care lansează rachete. Recordul anterior era deținut de o jucărie aproape identică - avea un mecanism de tragere a rachetelor mai simplu.

🎥 "Inside Out 2" devine primul film animat care depășește 1 miliard de dolari la box office-ul internațional, fiind, de asemenea, filmul cu cele mai mari încasări ale anului.

 👮📱 Săptămâna trecută, Pavel Durov, fondatorul Telegrama fost arestat în Paris. După arest, aplicația a ajuns nr. 1 pe App Store în categoria Social Networks în Franța.

🤖 BMW a făcut teste cu roboți umanoizi cu inteligență artificială într-una dintre fabricile lor. Testele au fost un succes.

📵 Un sondaj realizat pe 2.000 de tineri a constatat că aproape un sfert dintre toți cei vârste cuprinse între 18 și 34 de ani (23%) spun că nu răspund niciodată la apeluri telefonice. Generațiile mai tinere preferă să comunice prin mesaje (61%), rețele sociale (48%) și mesaje vocale (37%) în locul apelurilor telefonice tradiționale.

👃🦠Între 80% și 95% dintre est-asiatici nu au niciun miros la subraț. Acest lucru se datorează unei disfuncții a genei ABCC11, care este legată de mirosul neplăcut al subrațului.

🪑 Ikea va lansa propriul marketplace unde îți poți vinde mobila veche. Acum primele variante ale site-ului sunt în teste în Oslo și Madrid.

☀️ Cercetătorii de la Oxford au creat un material solar ultra-subțire, care poate fi imprimat pe obiecte uzuale precum mașini, telefoane și rucsacuri. Materialul are doar un micron grosime și oferă o eficiență energetică de peste 27%, depășind panourile solare tradiționale din siliciu cu 5%

💊 Placebo funcționează chiar și când oamenii știu că e placebo. Un nou studiu arată că o serie de voluntari stresați au avut o scădere semnificativă a stresului, anxietății și depresiei după două săptămâni - chiar dacă știau că iau pastile placebo.

🌠🦕 Teoria că impactul unui asteroid a provocat dispariția dinozaurilor acum aproximativ 66 de milioane de ani a apărut prima dată în 1980.

🧱 Lego vrea să înlocuiască complet procesul de fabricare a micilor cărămizi realizate pe bază de petrol cu plastice reciclate până în 2032. Pentru asta vor plăti cu până la 70% mai mult pentru materia primă din plastic.

🧠 Conform unor noi studii, micro-plasticele ocupă 0.5% din creierul uman. Cu peste 50% mai mult decât la ultima verificare, din 2016.

🧠 Că veni vorba de creier, un chirurg austriac care și-a lăsat fiica de 13 ani să facă o gaură în capul unui pacient aflat în stare critică, a fost concediat și e cercetat. Victima, în vârstă de 33 de ani a aflat ce s-a întâmplat de la știri.

😷 Zuckerberg a spus că administrația Biden a făcut presiuni asupra Meta în 2021 pentru a cenzura content legat de Covid.

🚭️ Englezii vor să interzică fumatul și în fața barurilor și restaurantelor.

🚬 În schimb, americanii au înregistrat cel mai mic număr de fumători. Iar mai multe lanțuri de magazine s-au oprit complet din a comercializa țigări.

🚭️ Totuși, chiar dacă americanii se mândresc că nu fumează, nu pot ascunde faptul că le place mult nicotina. Philip Morris investește $232 de milioane într-o fabrică din Kentucky pentru a crește producția de Zyn - pernuțe cu nicotină pe care ți le pui pe gingie și eliberează treptat substanța.

🚗 Tot în Kentucky, o femeie de 28 de ani a furat o mașină cu un copil în ea. Când poliția a întrebat-o de ce a făcut asta a zis că a fost pusă, telepatic, de Kanye West.

🎶După mai bine de 10 ani, trupa Oasis se reunește pentru un turneu mondial. Piesa Wonderwall a bubuit în streamings pe Spotify imediat după anunț.

🖼️🤖 Imagini generate AI influențează alegerile din America - Taylor Swift (nu) îl susține pe Trump, (și nici) Ryan Reynolds pe Kamala.

🧑‍🦽 🏅 Jocurile Paralimpice au început în 1948 ca un mod de a ajuta la motivarea și reabilitarea militarilor care s-au întors după Al Doilea Război Mondial cu leziuni ale coloanei vertebrale.

🇧🇷 Mafia bâlciurilor din Rio de Janeiro are probleme. Poliția a efectuat săptămâna trecută 16 mandate de percheziție vizând automatele cu gheară (alea în care trebuie să agăți jucării de pluș), despre care oficialii susțin că sunt jocuri de noroc ilegale, trucate, operate de grupuri de crimă organizată.

💡 INSPIRAȚIE


Povestea de azi este despre ingeniozitate, dar nu e tocmai etică.

Steve Comisar, condamnat pentru fraudă, s-a trezit într-o situație dificilă când a ieșit din închisoare.

Libertatea nu i-a adus liniștea - chiar din contră, s-a trezit îngropat în datorii până peste cap, iar opțiunile lui erau limitate.

În căutarea unei soluții rapide pentru problemele sale financiare, Comisar a conceput o idee care s-a dovedit a fi controversată, dar incredibil de profitabilă.

Ce-a făcut?

S-a apucat să vândă aer!

A publicat un anunț într-un ziar, oferind spre vânzare un "uscător de haine solar" la prețul de 50 de dolari. Singura condiție era ca plata să fie făcută în avans.

Rezultatul a fost surprinzător. Americanii s-au înghesuit să cumpere gadgetul revoluționar, visând probabil la haine uscate instant.

În decurs de trei luni, Comisar a primit comenzi în valoare de aproximativ 10 milioane de dolari.

Ceea ce au primit clienții a fost însă departe de așteptările lor: o simplă frânghie pentru rufe.

Inevitabil, acest lucru a atras atenția autorităților. Comisar a fost arestat din nou pentru fraudă. Însă, într-o turnură neașteptată a evenimentelor, cazul s-a încheiat în favoarea sa.

Argumentul lui Comisar în fața instanței a fost simplu, dar eficient: a descris produsul în mod corect și nu a înșelat pe nimeni.

La urma urmei, o frânghie pentru rufe este, tehnic vorbind, un dispozitiv solar de uscare a hainelor. Surprinzător pentru mulți, judecătorul a fost de acord cu această interpretare. Și, nu doar că Comisar a fost găsit nevinovat, dar a primit și o compensație de 500.000 de dolari.

Cazul lui Comisar arată câteva aspecte importante ale lumii moderne a afacerilor și publicității. Cu puțină creativitate și cuvintele potrivite până și cel mai banal obiect, cum ar fi o frânghie de rufe, poate fi transformat într-un produs "revoluționar".

Totuși, nu e un exemplu bun de urmat în viață, dar mie mi-a plăcut creativitatea lui.

Asta e doar una din multelepovești ale lui Steve - poți citi mai multe în ACEST articol.

🧠 ÎNTREBĂRI…

🤔 Ghici: Ce are limbă dar nu poate vorbi?

❓️ Trivia: Sub ce denumire este cunoscută afecțiunea medicală unde al doilea deget de la picior este mai lung decât degetul mare. (Prezentată des în artă - unul dintre cele mai cunoscute exemple fiind Statuia Libertății)

👇 Găsești răspunsul la final 👇

ULTIMA GURIȚĂ
 

📆 Azi în istorie: Japonia s-a predat și se încheie al Doilea Război Mondial (1945). A început Marele Incendiu din Londra, care a durat 3 zile (1666).

🎶 De încercat: Nu știi ce să mai asculți? Încearcă site-ul ăsta care îți recomandă tot felul de piese la nimereală - din genuri, țări, ani - toate diferite.

 🌍️De jucat: Te pricepi la geografie? Dacă da, poate ți-ar plăcea jocul ăsta în care trebuie să zici ce țară e mai aproape.

📆 De aflat: Cât mai ai de trăit, statistic vorbind

📆 SAU: Dacă nu îți place site-ul de mai sus, AICI, altul similar.

📜De avut grijă: La tipurile de hârtie în care ai cele mai mari șanse să te tai

🎶👕 Interesant: Cum se îmbracă fanii la concerte, în funcție de trupa preferată (mai multe pe link)

Concert Bob Dylan — Brixton Academy, Londra, 22 Decembrie 2005

Concert Katy Perry — Hammersmith Apollo, Londra, 17-18 Martie 2011

📖De citit: Acest articol de la Europa Liberă despre Bookster vs. Edituri

NOTĂ 🗒️ 

În fiecare săptămână, petrec câteva ore punând cap la cap acest newsletter gratuit.

Ar însemna enorm dacă ai putea să inviți La cafeluță o singură persoană care crezi că s-ar bucura să-l citească ☕🙏 

Pentru asta, trimite-i acest mail sau linkul tău unic pentru abonare: https://lacafeluta.beehiiv.com/subscribe 

P.S. Iar dacă vrei să susții următoarele ediții, apasă AICI  

😌 SFATUL ZILEI

👋 Pe săptămâna viitoare!

Cum ți s-a părut la cafeluță? Ajută-mă cu un feedback în 5 secunde.

Copiază numărul de steluțe care crezi că se potrivește și lasă-l ca reply la acest e-mail.

⭐⭐⭐⭐⭐

⭐⭐⭐

🧠 …ȘI REZOLVĂRI 🤔 

🤔 Ceasul

Reply

or to participate.